Procedurile de conciliere închise cu succes au atins un număr record anul trecut, anunță Centrul de soluționare amiabilă a litigiilor bancare (CSALB). Alexandru Păunescu, membru în colegiul director al instituției și directorul Juridic al BNR a numit băncile cele mai deschise la negociere și spune că va avea întâlniri cu cele care ar putea să facă mai multe pentru a închide litigiile cu clienții. Totodată, CSALB vrea ca judecătorii să facă recomandări în mai multe dosare ca părțile să se înțeleagă în afara instanțelor de judecată.
Numărul litigiilor dintre bănci și clienții persoane fizice a scăzut de la circa 40.000 în 2015-2016 la puțin peste 13.000, arată Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB). Alexandru Păunescu, reprezentantul BNR în conducerea Centrului, spune că numărul litigiilor ar putea fi mai mic, însă procesele trenează, și recomandă judecătorilor să trimită părțile la conciliere, așa cum s-a întâmplat în acest an în 122 de dosare.